Plimbarea se terminase, stand pe o banca ce era perindata de lumina surda a unui felinar batran, sub bolta cereasca ce ascundea in sanul ei diamantele ce se trezira sub lumina blandei luni. Fiecare avand acel ceva special care-ti trezea curiozitatea.
Linistea frumusetii se sparsese in zidul visarii mele cu un suras ametitor. Ochii speriati cautau in directia zgomotului ce inca imi rasuna in minte ca un ecou. Pe o banca care se ivea la o disanta destul de mare incat nu ai fi putut remarca-o datorita intunericului elegant, se asterneau doua umbre mistice, ce pareau a se bucura de natura perfecta si de fiecare clipa ce zbura si se ridica in vazduh si disparand in razele luni. In atmosfera plutea parfumul toamnei ce iti invada narile si acel parfum care nu ai fi capabil sau nu ar exista cele mai potrivite cuvinte pentru al descrie, era parfumul DRAGOSTEI.
M-am apropiat si am observat ca acea banca era invadata de doi indragostiti a caror tinerete era de remarcat datorita bucuriei si sinceritatii ce o emanau. Incercand sa-i observ, am remarcat ca natura era de partea lor deoarece vantul prin incercarile lui se oprise iar mireasma florilor imbracau aerul ce era ca o mangaiere pe obrazul fetei. Baiatul o tinea in brate, iar mainile lui ii atingeau suav fata si gatul coborand usor pe umar apoi pe brat.
Cu parul caramelizat si ochii bulbucati o admira in toata splenduarea ei. Linistea se asternuse din nou, nu mai era nevoie de cuvantare, natura isi refua rasuflarea in fata acestui ritual al dragostei... Tanarul a rupt o floare din natura darnica si i-a pus-o in par de asemenea degetele patrund cu o mare gingasie in parul ei coborand si oprindu-se in drepul gurii. Acest ritual se termina cu un sarut, care a fost cel mai pretios lucru. Ochii imi ramasesera atintiti asupra celor doi o buna bucata de vreme, piele din obrajii ei se inrosise iar sinceritatea ii ardea in ochi. Simteam cum un fior imi trece pe sira spinarii o fractiune de secunda mi-a trebuit pentru a face o comparatie "a unor ingeri purtati pe aripile fericirii".
Zana, ce avea parul lasat sa-i cada pe spate, admira frumusetea ingerului ce o acompania. Am vrut ca acest tablou sa nu dispara niciodata. Dar inevitabilul s-a intamplat, s-au ridicat si in cateva momente au disparut in razele lunii, lasand in urma o banca goala si un sentiment inexplicabil dar placut iar vantul si-a dat drumul hamurilor imprastiind tot...
18 August 201
Linistea frumusetii se sparsese in zidul visarii mele cu un suras ametitor. Ochii speriati cautau in directia zgomotului ce inca imi rasuna in minte ca un ecou. Pe o banca care se ivea la o disanta destul de mare incat nu ai fi putut remarca-o datorita intunericului elegant, se asterneau doua umbre mistice, ce pareau a se bucura de natura perfecta si de fiecare clipa ce zbura si se ridica in vazduh si disparand in razele luni. In atmosfera plutea parfumul toamnei ce iti invada narile si acel parfum care nu ai fi capabil sau nu ar exista cele mai potrivite cuvinte pentru al descrie, era parfumul DRAGOSTEI.
M-am apropiat si am observat ca acea banca era invadata de doi indragostiti a caror tinerete era de remarcat datorita bucuriei si sinceritatii ce o emanau. Incercand sa-i observ, am remarcat ca natura era de partea lor deoarece vantul prin incercarile lui se oprise iar mireasma florilor imbracau aerul ce era ca o mangaiere pe obrazul fetei. Baiatul o tinea in brate, iar mainile lui ii atingeau suav fata si gatul coborand usor pe umar apoi pe brat.
Cu parul caramelizat si ochii bulbucati o admira in toata splenduarea ei. Linistea se asternuse din nou, nu mai era nevoie de cuvantare, natura isi refua rasuflarea in fata acestui ritual al dragostei... Tanarul a rupt o floare din natura darnica si i-a pus-o in par de asemenea degetele patrund cu o mare gingasie in parul ei coborand si oprindu-se in drepul gurii. Acest ritual se termina cu un sarut, care a fost cel mai pretios lucru. Ochii imi ramasesera atintiti asupra celor doi o buna bucata de vreme, piele din obrajii ei se inrosise iar sinceritatea ii ardea in ochi. Simteam cum un fior imi trece pe sira spinarii o fractiune de secunda mi-a trebuit pentru a face o comparatie "a unor ingeri purtati pe aripile fericirii".
Zana, ce avea parul lasat sa-i cada pe spate, admira frumusetea ingerului ce o acompania. Am vrut ca acest tablou sa nu dispara niciodata. Dar inevitabilul s-a intamplat, s-au ridicat si in cateva momente au disparut in razele lunii, lasand in urma o banca goala si un sentiment inexplicabil dar placut iar vantul si-a dat drumul hamurilor imprastiind tot...
18 August 201
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu