Rămanand nemiscata în fata unei oglinzi care îmi arata partea întunecată a sufletului meu, am auzit un scancet...
Nu era orice scancet, era a unui copil ce statea în fata unei oglinzi si îşi plange de milă...M-am îndreptat spre el, aveam un sentiment de frica îmbinat cu siguranţă si neliniste.Vazandu-mă a rămas nemiscat si mă rugat sa nu mă apropii iar ochii îi rămăseseră aţintiţi asupra lanticului de la gatul meu.
Cu vorbe înţelepte m-am aşezat langă micuţul om. După o lungă pauza de linişte, m-a surprins cu o întrebare nesemnificativă "de unde îl am?" Cu o voce rece si răguşită i-am răspuns "de la părinţii mei". Auzind acestea a sărit în picioare si a luat-o la fugă lasand în urma stropi mari de lacrimi care datorită oglinzilor si a luminii slabe începuseră sa luceasca.
În oglinda, care cu cateva minute înainte copilul se uita terifiat, a rămas o imagine neclară cu doua personaje intr-o balta mare de sange.
După ce am încercat minute înşir sa descifrez imaginea, luminile s-au stins si pe obrazul meu s-a ivit o lacrimă ce era încărcată de durere si supin iar oglinda mi-a arătat ca acele persoane erau chiar părinţii micului înger...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu